APA IMBUTELIATA SAU APA DE LA CHIUVETA?

Intamplator, cautand calitatea apei din reteaua publica Cluj-Napoca, am gasit un studiu despre apa pe care-l  consider „aur” si pentru care multumesc autorilor pentru efortul depus. Studiul se numeste: APA MINERALA, APA PLATA SAU APA DE IZVOR?

Studiul poate fi vizualizat si aici: studiu_calitate_apa.

In ce consta studiul? Treizeci de marci diferite de apa, prezente pe piata din Romania, plus trei izvoare naturale din Cluj-Napoca si Zalau, plus doua probe de apa din retelele publice Cluj-Napoca si Zalau, sunt analizate comparativ pentru cativa parametrii fizico-chimici. In total 35 de probe de apa au fost analizate. Chiar dar concluzia studiului nu spune acest lucru, putem observa ca apa din Cluj-Napoca si Zalau (retea publica) se remarca a fi printre cele mai bune. Fiind din Bucuresti, va pot confirma ca apa din reteaua publica, este apropiata de calitatea celei din Zalau.

Concluzii trase de cei care au efectuat studiul: „apa ideala de consum zilnic ar trebui sa fie necarbogazoasa, bogata in calciu si magneziu, dar saraca in sodiu, cloruri si sulfati. Probele de apa care respecta aceste cerinte sunt doar 14 probe si anume…..adica 56% din cele 25 de probe de ape imbuteliate”. Interesant!

Acest studiu mi se pare aur, deoarece sunt multe persoane care ma intreaba despre calitatea apei imbuteliate. Personal, nu sustin si evit consumul de apa imbuteliata. Motivul este simplu si am scris despre riscul apei imbuteliate care se numeste Bisfenol A. In plus, noi studii arata ca in apa imbuteliata s-a gasit microplastic.

In momentul de fata un sistem de filtrare instalat in fiecare casa, mi se pare solutia ideala pentru a consuma apa curata, buna la gust si fara contaminanti. Nu este necesar sa fie un sistem de filtrare scump, ci doar sa respecte aceste cerinte: sa filtreze clorul, sa corecteze gustul, sa filtreze metalul greu (posibil plumb ce poate migra in apa din retele si conducte vechi), sa filtreze paraziti precum criptosporidium si giardia (ce ar putea exista in apa atunci cand sursa de alimentare se face din ape de suprafata). Tehnologiile care pot filtra cele enumerate sunt: carbunele activat, zeolit, ultrafiltrarea si microfiltrarea. Este suficient sa montezi sub chiuveta un filtru cu ultrafiltrare sau un filtru cu ceramica, pentru a avea apa sigura si foarte buna la gust.

Totusi, daca apa este buna pentru baut, bogata in calciu si magneziu asa cum este trasa concluzia in studiu, ce putem face pentru protectia centralei, a boilerului, a masinii de spalat, a bateriilor si instalatiei? (apa bogata in calciu si mangeziu = apa cu duritate medie sau mare).

Doua dintre cele mai cunoscute si eficiente tehnologii de tratare a apei dure prin conditionare, sunt (aceste tehnologii nu elimina din apa ionii de calciu si de magneziu):

Rezultatele impotriva depunerilor sunt foarte bune in ambele variante, poate usor mai bun in cazul tehnologiei TAC. De fapt studiile arata ca tehnologia TAC are in momentul de fata cel mai bun randament impotriva depunerilor de calcar.

Alegerea intre cele doua tehnologii, este de ordin tehnic, limitari, buget de intretinere (de exemplu tehnologia electromagnetica nu are consumabile, iar TAC are).

Atunci cand se poate, este ideal evitarea utilizarii unei statii de dedurizare clasice (cu sare), deoarece aceasta tehnologie elimina din apa ioni de calciu si de magneziu, introducand sodiu.

Ca un ultim sfat, pe langa dedurizare/conditionare, utilizati intotdeauna si filtrare mecanica, cu grad de filtrare mai mic de 20 microni, ideal la 5 microni, instalat pe conducta principala de alimentare a casei.

 

Despre H2O Molecula

Primul si singurul blog din Romania, specializat pe filtrarea si tratarea apei.
Acest articol a fost publicat în Analize apa, Contaminanti apa, Tehnici de filtrare și etichetat cu , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *