Continut de arsen de trei ori mai mare decat limita maxima admisa si asta in Com. Beba Veche din vestul tarii.
Ce se intampla?
De aproximativ doi ani se fac exploatari de gaze la aproximativ doi Km. de comuna, si asta in Serbia. Oamenii din comuna au inceput sa consume apa imbuteliata dar animalele consuma apa contaminata cu arsen.
Care sunt pericolele?
Potrivit chimistilor de la Universitatea de Vest din Timisoara, daca o persoana consuma o astfel de apa contaminata cu arsen risca sa se imbolnaveasca de cancer la plamani, piele sau vezica, sa aiba afectiuni cardiovasculare si diabet.
Ce este arsenul?
Arsenul este un nemetal solid, fragil, de culoare alba-gri metalizat. In natura este gasit in combinatie cu minereuri ca arsenolitul, arsenopiritul, cobaltitul si nicolitul.
Poate fi trivalent sau pentavalent, cel mai frecvent compus fiind trioxidul de arsen (As2O3).
Trioxidul de arsen sau arsenul alb este un produs secundar rezultat din purificarea cuprului si plumbului, si de asemenea este este un produs secundar rezultat din reconditionarea aurului si argintului.
Arsenul alb este folosit pentru obtinerea insecticidelor arsenicale pe baza de calciu sau plumb, conservanti pentru industria lemnului si este materia prima pentru majoritatea compusilor arsenicali organici sau anorganici.
Limita maxima admisa a arsenului
Limita maxima admisa este de 10 μg/l in apa (Lege nr. 311 din 28/06/2004
pentru modificarea si completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile). Se pare ca la Beba Veche aceasta valoare este depasita de aproape trei ori.
Cum se poate elimina arsenul din apa?
Arsenul anorganic poate fi redus sau indepartat cu metode conventionale de tratare a apei. Sunt cinci medote de indepartare a contaminantilor anorganici: osmoza inversa, alumina activata, schimbator de ioni, carbune activat, distilarea apei. Filtrarea prin carbune activat reduce cantitatea de arsen din apa in proportie de 40 -70%. Schimbul anionic reduce arsenul in proportie de 90% – 100%. Osmoza inversa a are o rata de indepartare de 90%. iar distilarea de 98%.
Pentru uz casnic se recomanda o statie de filtrare cu osmoza inversa ce contine atat carbune activat cu rata de indepartare intre 40% – 70% cat si membrana de osmoza inversa cu rata de indepartare 90%.
Daca arsenul este prezent in forma organica, poate fi indepartat prin medote specifice de oxidare si apoi prin metoda de coagulare.
Daca aveti intrebari va incurajam sa ne scrieti mai jos sau prin email: moleculahoh@gmail.com
Resurse utilizare:
1. AidVet
2. Farafracturare
3. Ziua de Vest